În anul 1992 m-a căutat Ballo Zoli şi m-a întrebat dacă nu aş fi interesat de triatlon.

De câteva ori am fost împreună la alergat, am mers cu bicicleta, şi să înotăm la ştrand. Acela a fost primul an în care am făcut cunoştinţă cu sportul. A fost ca o dragoste la prima vedere. Cu toate că Zoli a organizat concursul, am ajutat şi noi cum am putut.

Locul de pornire al concursului a fost la ştrand

de acolo am parcurs

pe biciclete distanţa până la Hăghig şi înapoi până la Fabrica de Ţigarete.

Acolo a fost al doilea loc de schimb şi de acolo

am alergat 5 km către Ilieni, și înapoi până la Fabrica de Ţigarete.

Din Cluj au participat Joe şi Bartha Zoli, din Sibiu, Tibi – care cu o zi înainte de concurs a venit pe bicicletă din Sibiu şi după aceea, tot pe bicicletă s-a întors în Sibiu (mai târziu avea să fie cunoscut prin magazinul de articole sportive “Surmont”). Din Târgu Secuiesc a sosit Ilkei Ferenc, care de altfel a fost şi cel mai în vârstă în branşă. M-am gândit cum s-ar putea extinde şi populariza acest gen de concurs, şi mi-am dat seama că înotul ar trebui să se desfăşoare într-un lac, pentru a fi loc suficient pentru cât mai mulţi participanţi. Între timp deja era în proiect concursul de la Sibiu la Lacul Bâlea, şi cel de la Odorheiu Secuiesc la Lacul Zetea. După prima schimbare a locului de desfăşurare a concursului, înotul a avut loc în lacul de la Pădureni, de acolo deplasarea cu bicicleta până în oraş, şi mai departe până la izvorul de apă minerală de la Vâlcele, respectiv înapoi până în faţa Teatrului Maghiar din centru. Acolo deja veniseră concurenţi din Târgu Mureş, Făgăraş, Miercurea-Ciuc, Braşov, Sibiu, Odorhei şi Baia Mare. A fost clar că trebuia găsit un loc mai ideal unde putea să aibă loc întreaga competiţie, aşa putând fi mai uşoară organizarea, şi la rândul lui să fie cât mai spectaculos de urmărit publicului interesat. Totodată s-a simţit, şi faptul, că ar fi dorit să participe mai mulţi, dacă erau şi distanţe mai scurte, în afară de cele olimpice, deci în cazul acela puteam să avem mai mulţi concurenţi la linia de start. Din motive asemănătoare am plănuit şi proba de ştafetă, pentru că au fost persoane care nu ştiau să înoate, alţii care nu alergau prea bine, dar ar fi dorit să participe la această experienţă. Noua destinaţie a picat pe Lacul Reci şi împrejurimi, pentru că se părea, că aici erau date toate condiţiile pentru o organizare mai bună. Calitatea asfaltului s-a schimbat de la un an la altul, dar cu toate acestea, zona rămânea cel mai bun loc de desfăşurare. Erau condiţii de cazare (în hotel, sau campare în cort), masă la restaurant, aproape toate erau la îndemână. Am avut parte şi de parteneri care ne-au fost de ajutor. Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi a aprobat utilizarea lacului. Hotelul fiind în proprietatea Petrom-ului, acesta a oferit gratuit terenul aferent pentru camparea concurenţilor în corturi, şi ne-au ajutat în problema utilizării curentului şi a camerelor frigorifice. Înspre 1996 febra triatlonului era deja mare în tot Ardealul. În anul următor deja am crescut la 100 de participanţi, şi trendul era în continuare ascendent. Între timp au început să se organizeze şi alte noi concursuri de triatlon, spre exemplu la Zărneşti, în Piatra Craiului şi împrejurimi, iar mai apoi în Baia Mare. Eu personal, am crezut în acea metodă, pe care pe vremuri o văzusem de la Zoli, şi anume, că aspiraţiile către triatlon ale tinerilor trebuie îmbrăţişate, sprijinite. Pe acea vreme, doar procurarea unei bicicletei era o problemă, înotul şi alergatul nu reprezentau dificultăţi deosebite. Iarna, mergeam la înot la Braşov. La alergat am început să mergem cu atleţii, de la care am învăţat foarte multe, şi care la rândul lor au încercat triatlonul. Nucleul la acea vreme, era format din: Szőcs Ervin, Szőcs Imre, Szász Gyula, Dani Kinga, Aştileanu Eduard, Dan Manolăchescu şi Péter Károly, ca mai apoi să se alăture şi alţii, ca spre exemplu: Koncz Sasa, Muscalu Gabi, Rácz Boti, Jakab-Benke Hajnika, Kelemen Péter, Pulugor Jocó, Bándi Alpár, Dombi András şi ceilalţi. Pe parcursul desfăşurării triatlonului s-au legat prietenii foarte strânse, ne-am antrenat împreună, am concurat împreună şi am avut un efect de încurajare între noi, astfel încât ne-am apucat şi de alte activităţi, ca de exemplu, alpinism , schi de tură , concursuri de aventuri/eco challenge, ba chiar în timpul liber mergeam împreună să ne şi distrăm. De obicei călătoream împreună către locurile de desfăşurare ale concursurilor , ne ajutam între noi cum puteam. Cu toate că de multe ori la concursuri eram adversari, exista între noi un spirit competitiv foarte curat. Pe parcursul acelor ani, prezenţa oraşului Sfântu Gheorghe în participarea la concursuri şi în organizare, a fost atât de intensă, încât am fost solicitat de către federaţie să însoţesc selecţionata României ca antrenor la două campionate Balcanice, în Turcia respectiv Serbia. La fiecare pas căutam alte noi provocări sportive, şi astfel a apărut ideea “IRONMAN”-ului. Ne-am pregătit timp de un an pentru aceasta şi am reuşit până la urmă să ne şi înscriem. (Kelemen Peti era mai tânăr cu o lună decât limita inferioară de 18 ani). Din Sfântu Gheorghe am participat patru persoane (Dani Kinga, Koncz Sasa, Kelemen Péter şi eu) , ni s-a mai alăturat Szikszai Bruno din Târgu Mureş. Am reuşit cu toţii să ne îndeplinim sarcina şi cu aceasta am devenit primii Ironman-i din ţară! De-a lungul anilor s-a cristalizat echipa de organizatori, nucleul fiind reprezentat de membrii Asociaţiei Alpinsport, dar au mai venit să ajute foarte mulţi, pentru că era un sentiment aparte să faci parte din triatlon. Bunul nostru prieten, ziaristul de la cotidianul local Háromszék, Áros Karcsi fiind prezent la fiecare competiţie , îşi scria articolele la faţa locului. Încetul cu încetul şi mass-media începuse să se intereseze , reprezentanţii diverselor posturi de televiziune şi radio, de la diferite ziare, începuseră să îmbrăţişeze acest sport, venind la concursuri. La cererea Federaţiei de Triatlon, într-un an Asociaţia Alpinsport am organizat chiar campionatul naţional. De 10 ani nu mai sunt în ţară , dar urmăresc fără încetare evenimentele sportive de acasă. Mă bucur că tradiţia încă continuă să trăiască, că Asociaţia Alpinsport încă continuă să organizeze această competiţie, de asemenea că avem sportivi cu rezultate încununate de succes. (spre exemplu Deák Zsombor) Sunt trist pentru că constat, că în oraşul nostru sportivii participă sub egida a patru asociaţii de triatlon şi ceea ce este şi mai trist, că sunt unii care participă chiar şi în cadrul unor asociaţii din alte oraşe sau judeţe. Motivul pentru care acest lucru mă întristează este faptul, că acolo unde sportul are atât avânt, unde există atâta energie, experienţă şi bază materială, ar trebui ca eforturile să fie concentrate şi canalizate în competiţii în cadrul unei singure asociaţii. În prezent sunt numeroase competiţii sportive atât în ţară cât şi în străinătate. Ne putem pregăti, putem să ne facem planuri…..eu în continuare am convingerea că, cu efort comun, încă se poate izbuti de a crea cu succes o lume a triatlonul secuiesc. Mă bucură faptul că am avut privilegiul de a fi parte a triatlonului Háromszék, a triatlonului întregii regiuni Trei Scaune. Am foarte multe de mulţumit sportului în general, şi doresc ca ce-a de-a 25-a competiţie să fie încununată de succes. Totodată urez mult succes în muncă organizatorilor, succes în pregătiri şi mai apoi mult noroc concurenţilor! Cu mulţumiri (deosebită consideraţie), Péter Károly, fost organizator şi concurent